FRF va avea în 2008 un buget de 20 de milioane de euro, record absolut în istoria de 99 de ani a forului.
Din acești bani, circa 8,5 milioane reprezintă numai cheltuielile naționalei lui Pițurcă. Totodată, Adunarea Generală a aprobat un împrumut de 2,5 milioane de euro făcut în luna februarie la Raiffeisen Bank, în vederea premierii tricolorilor pentru calificare, care urmează să fie plătit în două tranșe, în iulie și decembrie. La venituri se adaugă însă și cei 7,5 milioane de euro veniți de la UEFA în contul participării României la turneul final.
Mircea Sandu a anunțat ieri că s-a demarat un nou proiect pentru înființarea unui Centru Sportiv Național la Buftea, care va fi construit pe un teren de patru-cinci hectare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER